Nu am considerat niciodată ca Premiul Nobel vine ca o confirmare a unui talent prodigios, ci este mai degrabă  un -trofeu- important pentru ceea ce înseamnă corectitudine politică, atitudine politică; un simplu instrument ce răsplătește o luare de poziție agreată de alți pioni mai importanți ai tablei de șah mondiale. Inițial, am crezut că acest lucru se aplică șo în acest caz. E femeie, e războiul mondial, sunt orori ce trebuiau demascate.

Pearl S. Buck a fost prima femeie din Statele Unite onorată cu această distincție, juriul considerând că la baza deciziei stă stilul sincer și bogat  ce descrie autentic viața țăranilor chinezi.

 

E un premiu din 1938. Al doilea război ruso-japonez începuse în 1937. Clar, în mintea mea deja se conturează ideea:  e  un alt premiu mai mult sau mai puțin politic.  Astfel, plină de scepticism am început lecturarea romanului din 1942, numai că primele pagini au produs o implozie și toate preconcepțiile mele au fost demolate dintr-o dată. Am lasat de-o parte cartea și am început o documentare. De ce părea o lume atat de reală, de veritabilă, o scriitură  departe de a fi o încercare diletantă de a contura ceva străin și exotic?  Pentru că autoarea nu era străină de atrocitățile comise de Țara Soarelui Răsare asupra Regatului de Mijloc. Cunoscută și ca Sai Zhenzhu, Pearl S. Buck își petrece o importantă parte din viață în China (aproape de Nanking) ca fata unor misionari creștini. Aici se implică și studiază viața țăranilor obișnuiți, portretizându-le acestora existența prozaică printr-o serie de opere ce vor duce în final la o ”reconciliere” între est-vest, între valori diferite, între culturi și tradiții străine una celeilalte.

 

China va fi în sfârșit înțeleasă prin toate dimensiunile sale, considerate până atunci ca stranii de către publicul american. Priviți inițal cu mefiență, acum se antamează un proces de empatie cu suferințele chinezilor provocate de către japonezi în violul de la Nanking, reduse acum la celula familiei lui Ling Tan.


Deci, după toată contextualizarea asta, despre ce e ”Dinții balaurului?”

  

  1. E despre familie și contactul cu războiul

Ling Tan e căsătorit cu Ling Sao iar împreună au 5 copii: 3 băieți (Lao Ta, Lao Er și Lao San) și 2 fete. Familia lui Ling Tan este o familie obișnuită, a cărei viață urmează cu strictețe ciclurile naturii, existența lor fiind guvernată exhaustiv de anotimpuri și de munca câmpului. Instituția familiei este prezentată de Pearl S. Buck la scară micro, cu atribuțiile fiecărui membru prezentate detaliat. Modelul patriarhal, importanța odraslelor, respectul față de părinți, importanța căsătoriei sunt axuri abordate cu sinceritate de către autoare. Liniștea apolinică inițială se transformă încet într-o mișcare browniană și apoi într-un adevărat dezastru odată cu începerea războiului. Războiul înseamnă distrugerea echilibrului și a unității, dezintegrarea valorilor și o schimbare radicală în mentalitatea tradițională, diminuarea importanței acordate obiceiurilor antice. Deși pare o situație fără ieșire, cursul vieții va căpăta în final accente de meliorism, iar dictonul deșertăciunii lumii în care părea să se încheie romanul îi va lăsa loc speranței.

 

2.E despre căsnicie

Și despre mai multe feluri de căsnicie. Aproape 3. Se prezintă o căsnicie anodină, prozaică pentru cultura chineză, o căsnicie într-un mediu semidoct, cvasi-intelectual, iar o altă căsnicie care prevestește timpurile moderne.

”Cine și-ar fi închipuit că un bărbat și o femeie s-ar apropia mai mult unul de altul datorită vorbelor pe care le schimbă între ei decât pornirilor trupului?”

 

 3.E despre maturizare.

Da, prin prisma lui Lao San, ”Dinții balaurului” poate fi considerat un bildungsroman. Avem rătăciri, avem experiențe traumatizante, avem chiar atingerea cu unghia a inefabilului, a divinului, existența unei povești de dragoste dincolo de limitele de timp și de spațiu,

 

 

4. E despre cultură și istorie

Misionarism. Creștinism. Retardare tehnologică și autarhie. Izolaționismul Chinei. Xenofobism și teamă de străini. Fie albi, fie ”mici cu picioare ca niște leuci”. Dacă toate aceste elemente treceau neobservate în existența cotidiană antebelică, acum începe conștientizarea importanței atingerii unui stadiu al parității din punct de vedere al armamentelor si dezvoltării cu celelalte țării, importnața implicării la nivel internațional și adoptării instrumentarului necesar supraviețuirii. Descrierea uimirii țăranilor la vederea avioanelor de lupta, a radioului sau a altor dispozitive magice, pare să fie parte din structura unui roman SF. Însă realitatea e una și bună. La 1936, chinezii trăiau mulțumiți și liniștiți în ignoranța lor, în reminescențele ideii supriorității și supremației Chinei în fața barbarilor. Erau blocați într-un cadru atemporal, într-o himeră, o iluzie ce va fi distrusă așa cum terenul arabil era distrus de bombele ce cădeau fără milă din aeroplane.

 

 

”Presimțea că lumea în care este obligată acum să trăiască nu va fi niciodată la fel cu cea în care trăise și care îi fusese dragă.”

razboi - pace - natiune

 

5.E despre feminism

Și despre personajul meu preferat, Jade. Se accentuează însemnătatea alfabetizării femeilor și rolul acestora în societate. Se pare că pe lângă dătătoare de viață, femeile sunt capabile să joace un rol important în evoluția, în modernizarea și optimizarea stării țării. Sunt capabile. Sunt inteligente. Sunt creative. Au același potențial ca bărbații.

Bărbații rămân totuși copii. Unde se găsește o treabă de făcut, o face întotdeauna femeia.”

educatia femeilor  in china

 

”Dinții balaurului” construiește o nouă lume după ce anterior dărâmase o alta. Deși sunt bucăți de text în care simți reținerea autoarei, (limbajul pastic și oarecum cenzurat, teama de a nu exagera și a nu șoca prin detalii macabre), aceasta reușește, totuși, să deschidă poarta spre refractarul Regat de Mijloc. Înțelegi de ce China continuă să fie un imperiu, o civilizație distinctă și aparte, înțelegi ambiția și preocuparea populației de a-și demonstra valoarea și de a urca pe scara ierarhică mondială chiar în 2016, înțelegi de unde își trag milioanele de oameni mândria și puterea de a fi din ce mai buni.

Poate că pentru o carte despre război e cumite, e așezată. Dar asta poate și pentru că mai rău decât războiul e uitarea. Uitarea (volutară sau involuntară) atrocităților și a stărilor anxioase, a mirosului morții, e ceea ce încearcă romanul ăsta să evite. Uitarea distruge civilizațiile din interior, dar Pearl S Buck le tatuează pe fiecare cititor. Le imprimă, le scrijelește pentru posteritate.

 

 

 

Anunțuri