Recenzie: Laure Marchand & Guillaume Perrier – ”Turcia și fantoma armeană. Pe urmele genocidului”

                     ”Turcia și fantoma armeană este chintesența unui demers prodigios din partea jurnaliștilor francezi Laure Marchant și Guillaume Perrier vizând recrudescența  unei amintiri negre și revitalizarea memoriei colective în cazul genocidului armean. Corespondenți în Turcia din partea celor mai importante cotidiene franceze rivale, ”Le Monde”,  respectiv ”Le Figaro”, cei doi militează pentru recunoașterea și reconcilierea unui trecut tumultuos, dorind o modestă consolare între victime și ororile istoriei.  De la deschiderea negocierilor de aderare a Turciei la UE în 2004 până în prezent, autorii au reușit, în forma acestei cărți, un compendiu impresionant al articolelor redactate vizând transformările pe care le cunoaște Turcia, potențând chestiunea armenească, una dintre cele mai delicate problematici ale istoriei acestei țări.

Ancheta jurnalistică istorică abordează genocidul armean din 1915 într-o perspectivă insolită și intrepidă, cea a unei crime fondatoare a Republicii. Folosindu-se în special de mărturiile martorilor secundari, cât și de anumite documente din Arhiva Otomană la Istanbul și Arhiva Republicii, Laure Marchant și Guillaume Perrier devoalează secretul comun al societății turce. Fără a abjura exhaustiv kemalismul, autorii se îndepărtează de postura de simpli detractori, dorind ca prin opera lor să realizeze un apel la deșteptarea memoriei, denunțând doar elementele negative ale regimului implementat de ”omul destinului, cum ar fi negaționismul; facerea din agresori eroi (precum în cazul înmormântării lui Talaat Pasha) sau chestiunea confiscării averilor armenilor deportați – aflată într-o permanentă dezbatere până în prezent.

Axa centrală a lucrării este teza conform căreia negarea ia apanajul continuității, explicând acestă afirmație prin reliefarea dualității partidului Unitate și Progres (Ittihat ve Terakki),  văzut pe de o parte ca nucleu al creării republici, dar pe de altă parte ca artizanul principal al genocidului din 1915. Astfel, cele 18 capitole, cuprinzând mărturii impresionante, gravitează în jurul unui punct comun: fantoma unui genocid apreciat ca o cheie a decriptării istoriei ulterioare a Turciei.

”Statul turc, republica fondată în 1923 de Kemal Ataturk, prelungire a guvernului care a orchestrat genocidul din 1915, rămâne contrafortul negării crimei. Nici responsabil, nici culpabil.”

În privința temelor pasibile de a naște controverse, capitolul 4, ”Convertiții armeni din umbră” dezvoltă una dintre modalitățile prin care armenii scăpau de hecatombă, sincretismul obținut prin convertire salvându-i din fața masacrelor. Aceștia sunt numiți cripto-armeni de către autori, însă ei sunt văzuți de către musulmanii din republica în eterna lor dedikodu (bârfeală) ca donme (convertiți) sau gavur (necredincioși).

Injuriile nu se demontează în timpul pauzelor din școlile Republicii, toate înzestrate cu un steag al Turciei și cu bustul lui Ataturk.

Într-o inderdependență inexorabilă, în capitolul 5  (Dersim, pământ rebel) este prezentată situația rebeliunilor kurde din Dersim, însă printr-o lentilă a convertirii a armenilor la alevism. Represiunea condusă în 1937 de Mustafa Kemal Ataturk, motivat de zdrobirea insurecției tribale, este studiată de unii istorici contemporani ca o continuare a masacrelor din 1915. Numit ”Al doilea val”, rebeliunea apare în prezent într-o manieră mai realistă și complexă, incluzând dimensiunea sa armeană, inclusiv prin numărul mare de ”convertiți” morți – 20.000.  Acest masacru al kurzilor și al cripto-armenilor împreună cu  acțiunile întreprinse de către kemaliști pentru a descoperi familiile convertite sunt, în opinia autorilor,  exemple peremptorii ale vinovăției organizării ”Marii Catastrofe.”  În aceeași nota a negaționismului, autorii mai amintesc despre Institutul de Istorie Turcică, văzut doar ca un alimentator al retoricii istorice oficiale, și cenzura, în special cea aplicată în 1933 cărții lui Franz Werfel, ”Cele 40 de zile de pe Musa Dagh”, considerată a fi un element perturbator pentru evoluția viitoare a republicii.  De altfel, de zona  Musa Dagh este legat și exodul armenian din 1939. Emigrarea masivă este o consecință a anexării sangeacului Alexandretta de către Kemal Ataturk în urma retrocedării acestui teritoriu de către francezi. În acest context al unei administrații turcești, un număr mare de armeni preferă calea refugiului spre zone ca Libanul.

Capitolul 12 (Palatul Cankaya – Păcatul Republicii) și Capitolul 13 (Cel care a distrus un cuib nu și-l va putea face pe al lui) dezvăluie poate dimensiunea cea mai inavuabilă a genocidului armean în accepțiunea Republicii: bunurile armenilor expulzați ajung să fie transferate Trezoreriei din Constantinopol, statul folosind aceste resurse materiale pentru propriile interese.  Însuși Ataturk se va bucura de o casă confiscată armenilor în 1921, fiindu-i dat spre folosință Palatul Cankaya, în ciuda articolului 65 din Tratatul de la Lausanne care prevedea faptul că proprietățile confiscate se impun a fi retrocedate. Ugur Umit Ungor și Mehmet Palatel în ”Confiscation and Destruction” îi atribuie lui Ataturk următoarea afirmație:

Armenii nu au niciun drept asupra acestui pâmânt roditor. Țara vă aparține vouă, turcilor. Aceasta țară, din punct de vedere istoric, este și va râmâne turcă.”

Turcia și fantoma armeană devine astfel o formă de justiție în retrospectivă, un mijloc de reconciliere indirectă printr-o abordare nuanțată și multifațetată a importanței diversităților etnice care alcătuiesc societatea turcă. Tratarea faptelor prin procedeul ”arc peste timp” este revelatoare pentru cititor, efectele evenimentului din 1915 profilându-se din perioada kemalistă până în prezent. Primul genocid al secolului trecut nu mai poate fi tratat ca rezultat contingent al loviturilor de stat sau al războiului civil de la sfârșitul Imperiului.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: